Mă uit la reclame și uneori simt că intru într-o lume paralelă, unde logica ia o pauză și marketingul face yoga. Mă tot întreb cât de fericit e, de fapt, Puiul Fericit? Îl văd pe afiș, rotund și auriu, cu iz de vedetă internațională. Aproape că îți vine să-i iei autograf înainte să-l pui în farfurie. Dar mă tot întreb, știe el că a ajuns star? A avut o viață de festivaluri și interviuri sau doar o carieră scurtă și… crocantă? Dacă ar fi fost chiar atât de fericit, poate își lua bilet la mare, nu bilet dus la rotisor.
Dar nu doar puiul are poveștile lui de marketing. Și reclamele pentru medicamente par să trăiască într-o lume paralelă. Una promite tratament pentru „durerile de stomac care apar în momente nepotrivite”. Și atunci nu pot să nu mă întreb dacă există un moment potrivit pentru o durere de stomac? Adică să vină fix când ești liber, fără griji, cu tot timpul din lume să te învârți în jurul patului? Există vreun interval orar recomandat? „Astăzi, la 14:00, durere de stomac, urmată de o siestă plăcută și o cană de ceai”?
Altă perlă publicitară: „Dacă vrei să eviți durerea de cap, ia pastila X.” Păi și cum să fac asta? Să iau preventiv câte una pe zi, ca să nu cumva să mă supere o migrenă? Oare există și abonament lunar la dureri, ca la internet?
Reclamele astea sunt atât de optimiste încât aproape că-ți vine să crezi că lumea e simplă: durerea vine cu program fix, iar puii chiar trăiesc fericiți până la adânci… congelări. În realitate, știm cu toții că durerea apare exact atunci când îți e lumea mai dragă și că puiul fericit e, oh, nici nu are rost să vorbim.
Și, dacă tot am intrat în lumea asta magică a publicității, cum să uit de reclamele la credite? „Ușor, simplu, fără obligații.” Auzi tu acolo! Cred că și statul român a văzut spotul ăsta, altfel cum s-ar fi împrumutat cu atâta entuziasm?
Până la urmă, dacă ar fi după reclame, viața ar fi fără dureri, iar puii ar fi fericiți că ajung în meniu. Ei bine… eu încă aștept spotul publicitar cu „aspirina entuziastă”. Atunci da, chiar o să cred că trăim într-o lume perfectă.
Până la perfecțiune, rămân cu întrebarea mea: cât de fericit e, de fapt, Puiul Fericit?
