Într-o discuție cu un prieten am spus că 13 septembrie este o zi grea pentru mine, deoarece era ziua de naștere a bunicii mele. El mi-a zis că încă este. Și de atunci m-am tot întrebat dacă mai au cei plecați zile de naștere?
Este o zi în an care apasă altfel pe inimă, o zi care nu poate fi ștearsă din calendar, oricât de mult am vrea. Și atunci mă întreb: mai are sens să o numesc ziua lui de naștere? Ce fac cu ea? Cum o trăiesc? Pentru mine, e una dintre cele mai ciudate și contradictorii zile. Simt un amestec de emoții greu de pus în cuvinte. Pe de o parte, e dorul, acel dor care se simte mai greu decât în alte zile. Pentru că nu e despre moarte, ci despre viață. E despre început. Despre momentul în care omul acela a intrat în lume și, odată cu el, în povestea mea. Și tocmai de aceea doare: pentru că știu că povestea s-a încheiat prea devreme.
Dar în același timp, e și un fel de bucurie stranie. Îmi amintesc de momente, de zâmbete, de gesturi mici care încă trăiesc în mine. Uneori simt nevoia clară să fac ceva. Alteori doar stau în liniște și las amintirile să vină. E felul meu de a sărbători o zi care nu mai are sărbătoritul prezent, dar are sens.
Recunosc, sunt ani în care nu fac nimic. Las ziua să treacă, pentru că doare prea mult. Și cred că e normal. Nu există o rețetă pentru cum ar trebui trăite aceste zile. Cred că ele sunt despre relația noastră cu cel care a plecat și despre felul în care ducem mai departe legătura, chiar dacă într-o formă diferită.
Ce am înțeles însă e că aceste zile nu sunt doar despre ei, cei care nu mai sunt. Sunt și despre mine, despre tine, despre noi, cei rămași aici. Sunt despre cum învățăm să conviețuim cu absența și despre cum iubirea, chiar și atunci când nu mai are cui să fie spusă cu voce tare, găsește mereu un drum nou.
Ziua de naștere a celor care nu mai sunt devine, până la urmă, o întâlnire cu memoria. O întâlnire unde durerea și recunoștința dansează împreună. Și poate că asta e dovada că iubirea nu moare. Ea rămâne, transformându-se în povești, amintiri și ritualuri mici, prin care continuăm.
